Vestea că Eugen Cristea riscă să ajungă în sala de operaţii pentru ca medicii să îi amputeze al doilea picior i-a înfuriat pe unii dintre susţinătorii Gabrielei Cristea. Soţiei lui Tavi Clonda i s-a transmis un mesaj dur, iar fanii ei s-au împărţit în două tabere: unii îi luau apărarea fostei prezentatoare, alţii, tatălui său.
Valeria, o internaută, i-a transmis public un mesaj fostei prezentatoare de la „Te vreau lângă mine”. Femeia a sfătuit-o pe Gabriela Cristea să îşi ierte tatăl şi să îl viziteze cât mai curând. Mai mult, ea i-a spus că îşi ceară iertare atât în faţa lui, cât şi la mormântul mamei sale.
„Gabriela, călcă-ţi pe inimă şi du-te şi vizitează-ţi tatăl, că este suferind şi cu dorul, şi gândul la ţine. Du-te, nu mai sta, gândeşte-te că eşti şi tu mamă şi-ţi va veni şi ţie timpul când vei ajunge bătrână şi neajutorată. Roata se întoarce, cum te-ai purtat cu părinţii tăi, aşa se va purta şi fetiţa ta cu tine. Du-te şi cere-ţi iertare de la el şi la mormântul mamei tale, să te ierte pentru faptele urâte pe care le-ai făcut, să nu vorbeşti cu părinţii tăi care te-au crescut şi ai ajuns acum cine eşti. Gândeşte-te că Dumnezeu vede tot şi îţi întoarce tot ce faci tu acum atunci când nu te gândeşti” e mesajul care a aprins foarte tare spiritele pe internet.
„Ce buni suntem noi la comentarii, iarăşi apare milogul ăsta, care numai tată nu se poate numi. Un părinte adevărat, nu îşi denigrează copiii”, „Un părinte, părinte rămâne toată viaţă”, „Eu cred că are motiv foarte grav Gabriela de se poartă în acest fel, dar… părerea mea e alta. Orice motiv ar avea, fie că o doare şi suferă, trebuie să se ducă la tatăl ei să-l vadă că Dumnezeu are grijă de fiecare”, „Şi eu cred la fel” sunt patru dintre comentariile care arată clar că fanii Gabrielei Cristea s-au împărţit în două tabere.
Gabriela Cristea a devenit mamă în toamna anului trecut, pe 23 septembrie 2016. Fiica ei poartă numele Bella Victoria Margot Clonda.